Cât câștigă un bucătar?

Cât câștigă un bucătar?

Povestea lui Chef Orlando Zaharia, de la puștiul sărac ajuns în bucătărie la 14 ani, la bucătarul lui Băsescu și până la inițiatorul primelor cantine á la carte din București.

Cât câștigă un bucătar? „Cât vrea” răspunde chef Orlando Zaharia, care spune că bucătăria poate fi făcută doar cu vocație și pasiune.

De când se știe a stat prin bucătărie, prima dată la bunici, unde era nevoit să-și gătească atunci când bătrânii plecau la câmp, iar mai apoi când părinții l-au trimis la liceul de specialitate ca să aibă și el o meserie. De cum a intrat într-o bucătărie profesională a îndrăgit această meserie și a făcut tot posibilul să se perfecționeze. La început a fost ajutor de ajutor, sau un fel de băiat bun la toate pe care „cei mari” îl mustrau cum aveau ei chef. A plecat pe un vas de croazieră, a învățat bucătăria mediteraneană lucrând în restaurante de prin Cipru sau Rhodos, iar apoi a învățat și bucătăria franțuzească la ea acasă. S-a întors și a deschis restaurantul Noblesse, de unde a fost racolat să facă parte din echipa prezidențială a lui Traian Băsescu.

Azi, împreună cu prietenul lui, conduce bucătăriile a cinci cantine unde se servește un meniu á la carte. A crezut în acest concept, l-a implementat și are foarte mult succes, atât de mult încât l-au dus și la Mamaia.

Cum sună povestea unui chef, aflați în câteva minute de lectură.

Ce este acela un chef?

Un chef e ceva de care te folosești într-un restaurant ca să pari că ești altceva. Chef e un bucătar, ce poate să fie?

Și tu ești bucătar sau chef?

Eu mă consider mai mult decât un bucătar și o dovedesc atât faptele, cât și anii de experiență.

De când?

De când mă știu, uneori am impresia că m-am născut în bucătărie. Dar într-o bucătărie profesională sunt de la 14 ani. Legal, de la 16 ani.

Ai făcut școală?

Da, am făcut un liceu de profil.

De unde ești?

Din București, dar am fost crescut în Ialomița, la bunici. Școala generală a trecut cam așa: de luni până vineri în București, sâmbăta și duminica la bunici. Erau alte vremuri.

Ce erau părinții tăi?

Mama era călcătoreasă de-a gata și tata maistru strungar.

Cine îți făcea ție mâncare când erai mic?

Bunica și de multe ori ne făceam noi, nepoții, singuri.

Ce-ți plăcea ție să mănânci?

Toată viața mea mi-au plăcut lactatele și în continuare îmi plac. Cred că acest gust s-a deprins datorită faptului că bunicii aveau vaci, oi multe și nu lipseau lactatele de la nici o masă.

Și când te aștepta bunica, cu ce te aștepta?

Ei aveau o rățărie, creșteau rațe și gâște și aveau atât de multe încât le preparau în toate felurile: la garniță, uscate, afumate. Atunci mă enerva foarte tare că trebuia să muncim mult la ele, nu înțelegeam nimic din asta.

La bunica orice masă avea carne, brânză și mămăligă. Foarte rar gătea, iar când o făcea, gătea foarte gras. Cu asta mă aștepta. Făcea pâine, alăuțele – un fel de turtițe din făină cu apă și cu sare pe care le prăjea pe o tablă, aceeași pe care prăjeam și mămăliga. Nu făcea ceva special, ritualul era ca la fiecare masă să avem carne și brânză, mai ales că bunicul muncea la câmp.

Ție când a început să-ți placă bucătăritul?

Dacă stau să mă gândesc bine, nu mi-a plăcut niciodată până să ajung să lucrez în bucătărie. Era de nevoie. Nu pot să zic că m-am născut cu un polonic în frunte și că asta a fost menirea mea. Am ajuns în bucătărie că așa a fost să fie.

Citeste continuarea pe: life.ro