Cum să îți îngrijești barba

Cum să îți îngrijești barba

Să crești o barbă frumoasă nu este un lucru tocmai ușor. Dacă îți dorești o barbă mai lungă, poate dura chiar și luni de zile până când o vei obține. Iar în caz că îți imaginai că greul a trecut odată ce barba a atins lungimea dorită, s-ar putea să ai o dezamăgire în momentul în care vei înțelege că îngrijirea bărbii este un proces permanent, care necesită atenție și implicare din partea ta.

Iată 3 sfaturi-cheie care te vor ajuta să îți îngrijești barba așa cum trebuie pentru a obține rezultatele dorite:

1. Tunde firele de păr prea lungi sau neregulate în mod periodic.

După ce barba ta a crescut suficient de mult și a ajuns la lungimea pe care ți-ai dorit-o, e important să începi să o tunzi din când în când câte puțin și să îi dai o formă.

Cei mai mulți bărbați ar trebui să își tundă și să își netezească barba o dată la fiecare două săptămâni, însă această perioadă de timp poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de tipul de barbă pe care ți-l dorești și de cât de repede îți crește părul.

Dacă vrei să îți lași o barbă mare, este indicat să o tunzi și să îi păstrezi forma folosind un aparat de tuns special pentru ca părul să crească egal. Pentru confortul tău și al pielii tale, e important să alegi un aparat de tuns de calitate, care să nu te zgârie, să se blocheze sau să te tragă dureros de păr.

AICI găsești aparate de tuns de diferite tipuri, cu setări de precizie de până la 0,2 mm, cu lame moderne din oțel inoxidabil sau din titan, și cu sisteme de ghidaj cu laser care se dovedesc extrem de utile atunci când vrei să alegi forma și limitele unei bărbi.

Dacă vrei o barbă scurtă sau dacă ai părul foarte aspru, s-ar putea să trebuiască să îl tunzi mai des (o dată la 2-3 zile).

Este foarte important să acorzi atenție și gâtului: nu uita să tunzi părul de sub bărbie. Altfel, o barbă care se întinde și în zona gâtului te va face să semeni cu om al cavernelor.

2. Folosește un aparat de tuns părul.

Deși nu este imposibil să îți tunzi barba folosind foarfece, este foarte dificil să păstrezi o barbă îngrijită și tunsă egal fără să folosești un aparat electric.

Poți folosi un aparat de tuns obișnuit pentru o barbă mai scurtă, însă pe măsură ce barba îți crește tot mai mult și devine tot mai stufoasă, merită să încerci un aparat de tuns mai puternic.

De exemplu, AICI găsești aparate de tuns puternice, care aspiră până la 90% din părul tuns, dar și alte produse de îngrijire inovatoare.

O greșeală comună atunci când folosești un aparat de tuns pentru prima dată este să tai prea mult din păr. Cel mai bine este să exersezi înainte de a-ți lăsa barba foarte mare. Așadar, atunci când ai o barbă de câteva zile, testează un aparat de tuns pentru a vedea cum te descurci cu el.

3. Alege un tip de barbă care ți se potrivește.

Există multe forme pe care i le poți da bărbii tale. Alege una care se potrivește cu fața ta și cu stilul tău personal. În general însă, dacă ai obrajii mari și umflați, păstrează barba mai scurtă în laterale. Dacă ai o față îngustă o poți lăsa să crească mai mult și în laterale.

AICI găsești produse de ingrijire a barbii.

De asemenea, trebuie să alegi o linie a bărbii (cât de sus pe obraji vei lăsa barba să crească). Cei mai mulți bărbați o lasă să se întindă natural în partea de sus, însă dacă barba ta ajunge până la pomeți ar trebui să tunzi partea de deasupra.

SURSA ARTICOLULUI